medical

30 de citate motivaționale pentru starea ta de bine

By |September 27th, 2018|Blog|0 Comments

Zilele trecute ți-am vorbit despre 7 metode ca să îți păstrezi motivația. Una dintre ele vorbea despre puterea pe care o au citatele potrivite asupra minții noastre și cum ne ajută ele să ne motiveze să continuăm. Îți spuneam atunci să găsești citatele potrivite pentru tine, dar cum ne place să îți ușurăm tot timpul munca, am decis să împărtășim cu tine câteva dintre preferatele noastre. Suntem siguri că vei găsi în lista noastră suficiente citate care să te inspire și să te motiveze să continui în planul tău de sănătate!

30 de citate motivaționale

  1. Fă astăzi ceva pentru care corpul tău îți va mulțumi mâine!
  2. Transpirația este grăsime care plânge.
  3. Diferența dintre posibil și imposibil stă doar în determinarea ta.
  4. Ești la un singur antrenament depărtare de starea ta de bine!
  5. Viața începe la sfârșitul zonei tale de confort.
  6. Nu contează numărul de zile în care reușești, ci doar că fiecare zi de antrenament contează.
  7. Scuzele ard zero calorii/oră.
  8. Dacă ai obosit să o iei iar și iar de la capăt, atunci oprește-te să mai renunți!
  9. Când îți vine să renunți, adu-ți aminte de ce te-ai apucat să faci asta!
  10. Concentrează-te pe progres, nu pe perfecțiune!
  11. Toate marile realizări au nevoie de timp.
  12. Fiecare zi e o nouă șansă să fii cea mai bună versiune a ta!
  13. Convinge-ți mintea și corpul o va urma!
  14. Succesul începe cu auto-disciplină.
  15. Motivația e cea care te-a făcut să începi. Obișnuința e cea care te va face să continui!
  16. Cineva mai ocupat decât tine se antrenează chiar acum!
  17. Cea mai grea ridicare din viață este să-ți ridici fundul de pe canapea și să începi.
  18. Cel mai rău antrenament este cel pe care nu îl faci.
  19. Durerea pe care o simți azi este starea de bine pe care o simți mâine.
  20. Nu îți limita provocările. Provoacă-ți limitele!
  21. Este ceva în tine mai puternic decât orice obstacol: determinarea ta!
  22. Nu doar visa la un corp frumos și sănătos! Muncește pentru el în fiecare zi!
  23. 70% dintre oamenii care încep un plan de sănătate renunță pe parcurs. Nu și tu!
  24. Fiecare masă fie hrănește boala, fie luptă împotriva ei. Tu ce alegi?
  25. Fiecare om a început de undeva!
  26. Dacă rezultatele nu apar, înseamnă că nu ai depus efort!
  27. Planul de sănătate nu înseamnă x% nutriție și y% antrenament. Înseamnă 100% dedicare!
  28. Transpiră, zâmbește, repetă!
  29. Antrenează-te zilnic de parcă viața ta ar depinde de asta! Stai… chiar depinde!
  30. Antrenamentul este ca o relație. Nu poți să înșeli și să te aștepți ca relația să meargă!

Acum îl așteptăm și pe preferatul tău! La fel cum te așteptăm pe tine la mișcare!

15 motive să faci kinetoterapie prenatală când ești însărcinată

By |September 7th, 2018|Blog|0 Comments

Probabil ai auzit peste tot în jurul tău că, dacă ești însărcinată, e recomandat să faci mișcare. Sfatul acesta este pe jumătate adevărat, pentru că trebuie completat de câteva cuvinte extrem de importante. Uite cum ar suna de fapt sfatul până la capăt!

Când ești însărcinată, e recomandat să faci mișcare dacă:

  • medicul tău obstetrician îți recomandă și îți permite practicarea anumitor sporturi;
  • practici mișcarea potrivită, alături de un personal special pregătit să aibă grijă de sănătatea ta și a copilului tău!

Ce se poate întâmpla dacă faci mișcare haotic, fără să asculți sfatul medicului și a kinetoterapeuților specializați în mișcarea pentru gravide? Ei bine, poți pune în pericol sănătatea ta și a fătului, dar, și mai grav, poți pierde  sarcina.

Ce îți recomandăm noi atunci când ești însărcinată?

  • Să faci mișcare pentru starea de bine a ta și a copilului tău, nu ca să eviți doar kilogramele prea multe în plus. Sănătatea trebuie să primeze siluetei și, până la urmă, se pot completa, dacă știi să le faci corect;
  • Să asculți sfaturile medicului și ale kinetoterapeuților, astfel încât să urmezi planul de mișcare recomandat de specialiștii în sănătatea ta;
  • Să nu tragi prea tare de tine și să înveți să îți asculți organismul, mai ales dacă până atunci nu ai fost prea activă în ceea ce privește mișcarea.

Bineînțeles, iese din calcul să îți îndeplinești acel vis de a sări cu parașuta fix când ești însărcinată, precum și practicarea sporturilor de contact sau a celor extreme pe timpul sarcinii.

De ce îți recomandăm să începi un program personalizat de kinetoterapie prenatală, special gândit pentru gravide?

  1. Organismul tău va face față mult mai bine tuturor transformărilor fizice și psihice din timpul sarcinii;
  2. Te ajută să îți păstrezi greutatea optimă în fiecare lună de sarcină;
  3. Menține și îmbunătățește mobilitatea musculară;
  4. Tonifiază toate grupele musculare și, mai ales, cele solicitate în timpul nașterii;
  5. Ameliorează acele dureri de spate specifice fiecărei sarcini;
  6. Corectează postura;
  7. Relaxează coloana vertebrală;
  8. Îmbunătățește circulația sangvină;
  9. Îmbunătățește respirația;
  10. Previne apariția varicelor și a vergeturilor;
  11. Are efect calmant și antiinflamator;
  12. Crește rezistența organismului;
  13. Pregătește corpul pentru o refacere postnatală mai ușoară și mai eficientă;
  14. Este personalizat pentru fiecare femeie în parte;
  15. Conferă acea stare de bine de care fiecare femeie însărcinată are nevoie!

Și vrei să te simți bine! Vrei să știi că tu și copilul tău veți fi sănătoși și veți trece împreună prin cea mai plăcută naștere! E timpul să îți pregătești corpul să ducă o sarcină ușoară, să se bucure de o stare de bine și să aducă pe lume cel mai sănătos și mai fericit bebeluș!

 

Cum scapi de durerile de spate cauzate de munca la birou?

By |August 31st, 2018|Uncategorized|0 Comments

Sari din pat în fiecare dimineață și dai fuga la birou. Bine, impropriu spus „dai fuga”, pentru că de fapt nu alergi. Cu toate că viața ta e o alergătură continuă, îți dai seama că nu faci mișcare mai deloc. Te urci în mașină sau în mijlocul de transport și te deplasezi până la locul de muncă. Rămâi pe scaun cele 10 ore pe care le petreci la birou, apoi te întorci direct acasă, cu nivelul maxim de oboseală și întrebându-te de ce ai durerile acelea groaznice de spate și de ce nu mai dai randament. A doua zi o iei de la capăt și în fiecare zi e la fel! Of, și iar a trecut luna și nu ai ajuns la sală, deși ai plătit abonamentul! Și iar nu ai apucat să îți faci programarea la medic, deși te simți din ce în ce mai rău!

Îți sună cunoscut? Cu siguranță, pentru că aproape 90% dintre pacienții care se plâng de dureri de spate duc acest stil de viață. Iar problema majoră nu vine neapărat din lipsa de mișcare, deși, evident, își are și ea rostul în ecuație. Marea problemă vine din modul în care stai la birou. Te concentrezi atât de mult pe ceea ce ai de făcut și vrei să termini cât mai repede treaba, încât nici nu îți dai seama care îți este postura și cum îți afectează ea coloana și sănătatea.

Pozitia corecta la birou

Vizual: Adevărul.ro

Statul timp îndelungat pe scaun, poziția incorectă și mișcările bruște sunt cei mai mari dușmani ai spatelui tău. Din păcate, efectele se resimt pe termen îndelungat și cresc puternic în intensitate. Probabil că ți s-a spus și ție de nenumărate ori pe vremea adolescenței să ai grijă de spatele tău și de sănătatea ta, iar tu ți-ai dat inevitabil ochii peste cap, crezând că pe tine durerea te va ocoli. Punem pariu că ai ceva regrete acum, când citești acest articol și nu știi ce să mai faci din cauza durerilor.

Așa că hai să vedem ce poți face ca să scapi de durerile actuale de spate și să le previi pe cele viitoare, care ar putea veni la pachet cu afecțiuni mult mai grave, ce te pot duce până la operație!

  1. Învață să stai corect la birou
  2. Fă pauze de mișcare
  3. Nu face mișcări bruște
  4. Alege mobilier ergonomic
  5. Vino la o consultație
  6. Relaxează-ți spatele la o ședință de masaj
  7. Vino regulat la kinetoterapie
  8. Încearcă aparatura performantă cu terapie TECAR

Vrei să afli mai multe despre fiecare punct în parte și vrei să scapi mai repede și pentru totdeauna de durerile de spate? Vino să stai de vorbă cu medicii și cu kinetoterapeuții noștri! Contactează-ne din timp și programează-te la sănătate și la starea ta de bine!

Foto: fitmonk.org

10 greșeli pe care le faci atunci când vrei să slăbești

By |August 21st, 2018|Blog|0 Comments

Ne povestesc pacienții noștri despre prieteni de-ai lor care se plâng că nu slăbesc, deși zic că fac multă mișcare în fiecare zi și că mănâncă sănătos sau puțin. Și pentru că sănătatea și starea de bine a întregului organism este preocuparea noastră, vrem să îți explicăm astăzi de ce nu reușesc unii oameni să scape de kilogramele în plus și să se bucure de o stare de bine generală!

Pe scurt, este vorba de o serie de greșeli pe care acei oameni le fac, greșeli care pot fi corectate cu ușurință, până la urmă, dacă își doresc cu adevărat și dacă respectă câteva recomandări simple.

Iată care sunt principalele greșeli pe care le faci atunci când vrei să slăbești:

  1. Rețete universale

Dacă ai impresia că ceea ce a funcționat la prietenul tău va funcționa și la tine, atunci te înșeli amarnic! Fiecare om este unic, motiv pentru care fiecare dintre noi slăbește diferit. Avem corpuri diferite, nevoi diferite și stiluri de viață diferite, astfel că nu există o rețetă universal valabilă pentru toți oamenii care vor să slăbească. Există, desigur, principii generale de sănătate și de bun simț, despre care vom vorbi în continuare. Însă, înainte de toate, când hotărăști că vrei să slăbești, trebuie să înțelegi că organismul tău e unic și că are nevoie de un plan personalizat și de un echilibru între mișcare, hrană, hidratare și odihnă.

  1. Lipsa de răbdare și de seriozitate cu care te ții de plan

O altă greșeală frecventă este să nu ai răbdare sau să… „trișezi”. Slăbirea sănătoasă trebuie să se facă în timp, cu răbdare și atenție, nu într-un timp foarte scurt. Corpul tău are nevoie de timp să se obișnuiască cu modificările și cu cât durează mai mult procesul de slăbire, cu atât menținerea va dura mai mult și totul se va transforma într-un stil de viață sănătos.

De asemenea, este foarte important să nu trișezi și să te ții de planul propus. Asta înseamnă determinare, voință și perseverență! Orice abatere de la plan înseamnă câțiva pași înapoi, care se traduc de fapt prin multă frustrare și, evident, faptul că nu slăbești.

  1. Mâncare prea puțină

Una dintre cel mai des întâlnite greșeli pe care le fac oamenii care vor să slăbească este să mănânce foarte-foarte puțin. Sau cum se spune popular, „a face foamea”. Dacă te înfometezi, corpul tău se va simți slăbit, dar asta nu înseamnă că și slăbești. Și chiar dacă ai face-o, nu înseamnă că e slăbit sănătos și de durată.

Fiecare corp are nevoie de un anumit număr de calorii zilnice, lucru ce înseamnă că dacă tu consumi la fiecare masă mai puțin decât îți cere organismul, nu slăbești.

Nu mai spunem nimic de cei care merg la sală în fiecare zi, trag de ei foarte tare, dar mănâncă total haotic și nesănătos!

  1. Lipsa unui nutriționist și a unui program personalizat

Să mănânci sănătos înseamnă să respecți câteva reguli importante de nutriție, să îți asculți propriul organism și să îi acorzi respectul cuvenit. De aceea, îți recomandăm să consulți un medic nutriționist, care îți poate face o evaluare corectă și îți poate furniza un plan adecvat corpului tău, preferințelor tale alimentare, istoricului tău medical și stilului tău de viață. După cum bine știi, la Kinetic Fit dispunem de un medic nutriționist care te așteaptă cu un program specializat de nutriție personală!

  1. Dietă în loc de stil de viață

Dacă ai impresia că procesul de slăbire are o perioadă scurtă și bine determinată, trebuie să te anunțăm că te înșeli din nou! Slăbirea sănătoasă înseamnă conștientizarea kilogramelor în plus și transformarea alimentației sănătoase într-un stil de viață. Practic, vei învăța care sunt combinațiile optime, ce îi priește corpului tău, ce alimente îngrașă, care este cantitatea de mâncare potrivită ție și cum să te bucuri de un stil de viață sănătos fără să îți impui restricții și fără să existe frustrări.

  1. Produse miraculoase care slăbesc

Auzim tot felul de povești de la oameni care încearcă așa-zisele produse-minune pe care le văd fie la televizor, fie în anturajul lor, la cunoscuți care spun că au slăbit datorită unui produs. Pe lângă faptul că ce a mers la cineva e posibil să nu meargă la tine, acel „produs miraculos” îți slăbește organismul și te ajută să slăbești brusc, ceea ce înseamnă o îngrășare la loc mult mai rapidă și mai mare. În plus, există riscul să facă mai mult rău decât bine, provocându-ți diverse afecțiuni severe.

  1. Antrenament insuficient

Știm toți acele mesaje de interes general care ne spun să facem mișcare măcar 30 de minute pe zi. De cele mai multe ori, mișcarea la care ne gândim e deplasarea dintr-un loc în altul sau, cel mult, activitățile gospodărești. Dar noi vorbim aici despre a merge la sală și de a-ți lucra corpul corect și intens. Asta înseamnă că trebuie să se lase cu transpirație serioasă și cu o respirație accelerată. De abia atunci corpul începe să dea rezultate!

  1. Antrenament în exces

Acum să nu cazi în cealaltă extremă, cea în care tragi prea mult de tine și de corpul tău! Pentru că nu e de ajuns să transpiri și să respiri accelerat, dacă nu o faci cum trebuie, dacă nu lucrezi mușchii în mod corect și dacă nu îți acorzi timpul necesar pentru asta.

  1. Prea mult stres

Dacă ești mereu stresat și preocupat de kilogramele în plus, nu îți ajuți deloc corpul să slăbească. Stresul împiedică procesul de slăbire și îți menține o stare de nefericire continuă. Îți recomandăm să te relaxezi în fiecare săptămână cu un masaj la Kinetic Fit și să te lași cu încredere pe mâinile kinetoterapeuților noștri!

  1. Lipsa unui antrenor personal

Da, e ok să faci mișcare și acasă, dar dacă vrei într-adevăr rezultate, atunci e cazul să vii la un centru de recuperare medicală, care te va ajuta nu doar să slăbești, ci și să îți menții corpul sănătos. Și, ca să vezi, Kinetic Fit este cel mai mare centru medical privat de recuperare din Iași, unde îți poți recăpăta starea de bine și bucuria de a trăi!

Vrei să te convingi? Fă-ne o vizită pe Str. Sf. Lazăr nr. 27, vis-à-vis de Palas, stai de vorbă cu echipa noastră de kinetoterapeuți și programează-te la porția ta de sănătate și de slăbit sănătos!