Afecțiuni reumatismale

Reumatologia este o ramură a medicinei interne. Noţiunea de reumatism derivă de la grecescul „rheumamatismos”, care înseamnă „a curge” (manifestările articulare au caracter fluxionar). Bolile reumatice se caracterizează în principal, prin leziuni inflamatoare sau degenerative ale ţesuturilor conjunctive ale articulaţiilor sau ale ţesuturilor periarticulare. Aceste boli au etiologie variata si evoluţie cronică. Din punct de vedere clinic si terapeutic, bolile reumatice se deosebesc de manifestările pseudoreumatice ale altor boli.
Stabilirea unui diagnostic precoce si corect precum si instituirea unui tratament adecvat sunt principalii factori de care depind, în mare măsură, remisiunea sau stabilizarea procesului evolutiv al bolii, evitarea complicaţiilor si a sechelelor invalidante, infirmitatea prematură a bolnavului. Un rol determinant în diagnosticarea unei boli reumatice, alături de examenul aparatului locomotor, îl are examenul clinic complet al celorlalte aparate si sisteme, integrand astfel suferinţa reumatică în contextul clinic general.

La nivel mondial s-au elaborat numeroase clasificări ale bolilor reumatice, pe baza mai multor criterii: clinic, etiologic, patogenetic. Unele dintre aceste clasificări grupează bolile reumatice bazându-se pe aspecte unilaterale şi fără aplicabilitate practică. Desi termenul de reumatism a devenit aproape sinonim cu „suferinţa articulară”, trebuie să se precizeze totuşi că exista şi forme de reumatism nearticulare (abarticulare), atunci când sunt afectate ţesuturi conjunctive şi musculare periarticulare. De aici şi cea mai acceptabilă clasificare, care împarte reumatismul ca boală, în doua mari categorii, şi anume: articular şi nearticular (sau abarticular).

programează-te acum!

Kinetoterapia în principalele sindroame reumatologice

Umărul reumatismal

Obiectivele recuperării funcţionale a umărului sunt următoarele:
– combaterea durerii, obiectiv realizat mai ales prin imobilizări sau posturări în poziţie funcţională;
– refacerea/menţinerea mobilităţii, prin exerciţii pasive, active,autopasive, stretching;
– refacerea forţei şi stabilităţii umărului, prin exerciţii cu rezistenţă;
– refacerea mişcării controlate a umărului;
– menţinerea sau ameliorarea abilităţii pentru gesturile zilnice, prinantrenarea întregului membru superior.

Obiectivele kinetoterapiei, tehnicile şi metodele de recuperare sunt:

  • Refacerea mobilităţii
    • prin adoptarea unor posturi (flexia, extensia, abducţia, rotaţia)
    • prin mobilizari pasive (mobilizarea articulaţiei sternoclaviculare, mobilizarea articulaţiei acromioclaviculare, mobilizarea articula
      ţiei scapulotoracice, mobilizările articulaţiei scapulohumerale)
    • prin mobilizări autopasive
    • exerciţiile tip Codman
    • mobilizări active (exerciţii) libere pentru creşterea mobilităţii
  • Refacerea forţei musculare
    • exerciţii statice, izometrice
    • exerciţii cu rezistenţă
  • Refacerea stabilităţii, mişcării controlate şi abilităţii.
    • sporturi terapeutice – înot, tenis de masă/câmp, badminton, volei,baschet.
    • terapie ocupaţională – lustruit, şlefuit pe suprafeţe verticale/orizontale, instalaţii cu manivele, etc..
    • kinetoterapie (exerciţii pentru musculatura scapulară, exerciţii pentru musculatura scapulohumerală)

Cotul reumatismal

Obiectivele recuperării funcţionale a cotului sunt:
– combaterea durerii, obiectiv realizat prin poziţionări, posturări înlimite funcţionale, exerciţii autopasive şi pasivoactive;
– refacerea mobilităţii în limitele funcţionale şi apoi normale, prinexerciţii autopasive, active, stretching;
– refacerea forţei şi a stabilităţii articulare, prin exerciţii active curezistenţă şi exerciţii gestuale şi de îndemânare.

Principiile de reeducare funcţională a cotului sunt:
– nu se mobilizează cotul inflamat. Acesta va fi imobilizat în atelă, care se va scoate în timpul nopţii.
– nu se efectuează mobilizări pasive, numai autopasive.
– nu se va încărca mâna cu greutăţi pentru recuperarea extensiei,acestea ducând la creşterea hipertoniei muşchilor flexori.
– nu se fac exerciţii analitice intense, deoarece pot reapărea reacţiile inflamatorii.
– in recuperarea cotului este utilă reeducarea globală a membruluisuperior, orientată către gesturile uzuale, antrenând obligatoriu umărul şi mâna.
– este obligatorie menţinerea mobilităţii articulaţiilor neafectate (umăr-pumn-mâna), prin mişcări pasive, activopasive şi active.
– se va asocia terapia ocupaţională

Obiectivele kinetoterapiei, tehnicile şi metodele de recuperare sunt:

  • Refacerea mobilităţii
    • prin adoptarea unor posturi (flexia, extensia, pronaţie/supinaţie)
    • prin mobilizari pasive (flexie, decompresiunea articulaţiei cotului, extensie, pronosupinaţie)
    • prin mobilizări autopasive (cu ajutorul scripeţilor, cu ajutorul unui konetoterapeut, autopasiv fără ajutor extern)
    • prin mişcări active – reprezintă baza kinetoterapiei în afectarea cotului (reumatismală, posttraumatică – pentru creşterea mobilităţii).
  • Refacerea forţei musculare
    • tonifierea musculaturii flexoare
    • tonifierea musculaturii extensoare
    • tonifierea musculaturii supinatoare
    • tonifierea musculaturii pronatoare
  • Refacerea stabilităţii, mişcării controlate şi abilităţii.
    • terapia ocupaţională – condiţia de bază în alegerea modalităţii concrete de terapie ocupaţională = solicitare în repetări multiple a unei amplitudini de mişcare cât mai mare
    • sporturi terapeutice  – înot, basket, tenis de masă
    • kinetoterapie (exerciţii pentru flexori, extensori, supinatori, pronatori)

Mâna reumatismală

Obiectivele recuperării funcţionale a mâinii sunt:
– reducerea durerii;
– menţinerea/ creşterea mobilităţii articulare;
– menţinerea/ creşterea forţei musculare şi stabilităţii mâinii;
– prevenirea/ corectarea deformaţiilor şi dezaxărilor articulare;
– minimalizarea efectului deformărilor articulare;
– menţinerea, dezvoltarea şi perfecţionarea abilităţii în diferitele forme de prehensiune;
– menţinerea/ creşterea capacităţii de desfăşurare a ADL-urilor.

La pacienţii cu deficit de prehensiune, scopul final al kinetoterapiei îl constituie restabilirea cât mai completă a capacităţii funcţionale pierdute, precum şi dezvoltarea unor mecanisme compensatoare care să asigure subiectului posibilitatea de autoservire, de muncă şi de independenţă economică şi socială
Aceste obiective sunt valabile atât în fazele acute, cât şi în celelalte faze, atât în formele inflamatorii, indiferent de stadiul de evoluţie, cât
şi în celedegenerative. Întotdeauna se vor utiliza tehnici şi mijloace potrivite şi adaptate de la caz la caz.

Obiectivele kinetoterapiei, tehnicile şi metodele de recuperare sunt:

  • Refacerea mobilităţii
    • prin adoptarea unor posturi
    • prin mobilizari pasive
    • prin mobilizări autopasive
    • prin mişcări active
  • Refacerea forţei musculare
    • refacerea forţei musculare a policelui
    • refacerea forţei musculare a celorlalte degete
    • refacerea abilităţii mâinii
    • tonifierea musculaturii pronatoare
  • Refacerea stabilităţii, mişcării controlate şi abilităţii.
    • terapia ocupaţională – condiţia de bază în alegerea modalităţii concrete de terapie ocupaţională = solicitare în repetări multiple a unei amplitudini de mişcare cât mai mare
    • sporturi terapeutice  – înot, basket, tenis de masă
    • kinetoterapie

Şoldul reumatismal

Aproape toate afecţiunile şoldului evoluează spre coxartroză secundară, care determină disfuncţionalităţi de sustenţie, mişcare şi coordonare, la mers. În întocmirea programului, kinetoterapeutul trebuie să ţină seama de stadiul clinic şi anatomofuncţional al bolii.

Obiectivele recuperări funcţionale a şoldului sunt următoarele:
– scăderea durerii şi inflamaţiei,
– creşterea stabilităţii;
– creşterea mobilităţii;
R