Afecțiuni ortopedice și post traumatice

Sechelele posttraumatice si tratamentul de recuperare

Fiecare dintre noi a suferit un traumatism – contuzie, entorsă, poate chiar o fractură, care ne-a afectat aparatul locomotor o anumită perioadă. După traumatism, organismul are nevoie de o perioadă, pentru ca părțile afectate să se refacă și să nu rămână nici o leziune restanță, care să afecteze buna funcționare aparatului locomotor. Acest lucru se întâmplă uneori dar de cele mai multe ori rămân modificări sechelare ale mușchilor, tendoanelor, ligamentelor, articulațiilor, ale țesutului celular subcutanat, deoarece organismul nu are capacitatea de a le recupera în întregime. Așa se constituie o sechelă postraumatica, un ansamblu de modificări patologice structurale nefavorabile ale aparatului locomotor care rămân după traumatism și care pot afecta pe termen lung sau chiar definitiv pacientul respectiv. Cu cât traumatismul este mai complex, mai sever, cu atât și consecințele acestuia asupra organismului sunt mai importante și există posibilitatea să nu se poată recupera în întregime.

Recuperarea postraumatică depinde și de gravitatea și de amploarea leziunilor traumatice, dar și de capacitarea de reparare a organismului afectat. Pacienții tineri, sănătoși, copii au o capacitate de refacere a organismului foarte bună în timp ce persoanele în vârstă, bătrânii se refac foarte greu sau deloc. Pentru aceștia din urmă tratamentul de recuperare după traumatisme este obligatoriu.

programează-te acum!

Sechele cutanate si subcutanate

Edemul posttraumatic

Cea mai frecventă sechelă posttaumatica este edemul, care apare indiferent de țesut, deci și întegument și în țesutul subcutanat. Edemul posttraumatic reprezintă prima verigă obligatorie în declansarea proceselor de reparație locală. El reprezintă o creștere a lichidelor din spatiul intercelular și apare ca o soluție hiperconcentrată de proteine și metaboliți, continînd anticorpi, enzime, aminoacizi, polizaharide, esențiale în restructurarea locală. Transformarea fibroblastică a elementelor celulare locale în mediul creat de edem declanșează colagenoformarea, deci cicatrizarea și vindecarea. De aceea, pîna în acest moment de derulare a proceselor fiziopatologice, edemul posttraumatic este necesar și nu trebuie combătut. Într-o evoluție normală, în circa două săptamîni se reface circulația venoasă și se reia drenajul limfatic cu resorbtia edemului. Această evoluție poate fi perturbată și întîrziată de o serie de factori cum ar fi:

  • gravitatea și întinderea leziunilor traumatice;
  • durata de imobilizare a segmentului lezat;
  • posibile complicații vasculare;
  • aplicarea sau nu a unei terapii adecvate.

Prelungirea în timp a edemului permite continuarea proceselor colagenoformatoare cu apariția de aderente și fibrozari ale spațiilor de clivaj subtegumentare, dar și intermusculare, musculo-periostalesi capsulo-sinoviale.

Plaga granulară

Reprezintă o întîrziere a procesului de cicatrizare, motiv pentru care fenomenele de reparare locală persistă, luînd un aspect cronic, anormal. Plagă granulară apare de obicei în leziunile întinse sau când organismul și-a pierdut capacitățile reparatorii.

Plaga grefată

Aplicarea unei grefe de piele presupune imobilizarea postoperatorie a segmentului. Pentru a fi evitate consecințele cunoscute ale unei imobilizari (atrofia musculară, osteoporoză, redoarea articulară, complicațiile vasculare) va trebui aplicat un tratament recuperator precoce asupra segmentului de corp imobilizat.

Cicatricea patologică

Cicatricea este structura prin care organismul repara secundar leziunile tisulare. Deși orice cicatrice ar trebui considerată că facînd parte din domeniul patologicului deoarece nu reprezintă un “restitutio ad integrum”, se acceptă că cicatrice patologică doar aceea care jenează funcția sau modifică decisiv morfologia regiunii.

Favorizarea proceselor de reparație locală

Pentru a ajuta desfășurarea normală a vindecării este necesară aplicarea unei scheme de recuperare care vizează întretinerea circulației locale și a troficitatii țesuturilor în vederea menținerii tonusului muscular și dinamicii articulare. Cîteva din mijloacele fizicale care pot concura la realizarea acestui obiectiv sînt:
– imobilizarea segmentului care cuprinde de fapt și posturarea să antidecliva pentru acombate edemul și posturarea funcțională pentru a evita sechele ulterioare îndeosebi articulare;
– masajul trofic constă în fricțiuni circulare ale epidermului pe țesutul subiacent efectuate dela 5 cm de plagă. În acest mod se dezvoltă suplețea tisulara, se ameliorează circulația și seevita proliferarea țesutului fibros;
– băile locale simple la 36-37°C se recomandă mai ales în cazul leziunilor extremitatilor. Pot avea efect dezinfectant, vasodilatator, antialgic;
– Diapulsul (unde electromagnetice de înalta frecvența pulsate) reprezintă o procedura fizicalade mare valoare cu efect de grăbire a procesului de cicatrizare dovedit de multe studii. Se aplica 10-15 minute de 3-4 ori pe saptamîna;
– ultravioletele au efect bactericid și de asemenea efect trofic în plăgile atone.

Menținerea funcționalității segmentului

Este un obiectiv important atît pentru recuperarea funcției membrului cît și pentru procesul de vindecare. Pentru realizarea să vom efectua:
– mobilizări pasive și active ale tuturor articulațiilor membrului, cu condiția neafectării zonei lezate;•
– contracții izometrice pe toate grupele musculare în scopul de a preveni apariția hipotrofiei musculare;
– masajul întregului membru, care va asigura o bună întoarcere veno-limfatica;
– hidrokinetoterapia în cadă sau bazin individual permite mobilizarea mai multor segmente. Se va efectua într-o faza mai avansată de vindecare, cu avizul chirurgului.

Recuperarea sechelelor instalate

Datorită procesului normal de retracție care apare în orice grefă sau cicatrice, pot apare deviatii patologice segmentare sau limitări de mișcare. Evitarea acestui proces se poate face cu ajutorul unormetode ale medicinii fizice cum ar fi:
– kinetoterapie bazată pe exerciții active și nu pasive, care pot fi periculoase. Exercitiile active se vor efectua în sensul plicării tegumentului și nu al întinderii, care poate agrava procesul de retracție;
– căldură locală moderată ajută la creșterea eficienței kinetoterapiei, cu ameliorarea circulatiei și scăderea vîscozitatii colagenului;
– hidrokinetoterapia la 37°C îmbina avantajele mișcării cu cele ale caldurii, adaugîndu-se sicele ale submersiunii;
– masajul manual sau sub formă de dus subacval va facilita regenerarea fibrelor elastice întesutul cicatriceal;
– ultrasunetul cu intensități mari, de pîna la 2 W/cm2 are efect fibrolitic și termic de profunzime;

programează-te acum!

Sechele articulare posttraumatice

După aproape orice traumatism al membrelor apare o sechelă articulară posttraumatică, fie ca traumatismul a interesat direct articulația sau nu. De aceea se deosebesc două categorii mari de sechele articulare:
a) sechele după traumatisme cu interesare articulară;
b) sechele articulare consecutive imobilizării segmnetelor lezate la distanță de articulație.

Sechele articulare dupa traumatisme cu interesarea directa a articulatiei

Plăgile articulare

Sechelele funcționale după plăgi articulare sînt foarte frecvente și pun multe probleme în recuperare. Deși pericolul infecției articulare stă pe primul plan, trepiedul durere, redoare, tumefiere articulara se regăsește aproape totdeauna după afectarea traumatică a articulatiei. Tinînd cont și de varietatea tesuturilor care pot fi lezate (sinovială, cartilaj, os, ligamente) iese mai pregnant în evidenta complexitatea tratamentului recuperator care se va baza pe exerciții de kinetoterapie. Acestea nu se pot face însa decît după retrocedarea fenomenelor inflamatorii locale și în absența infecției. Timpul pierdut astfel nu face decît să agraveze redoarea articulară.

Traumatismele articulare închise

Entitățile anatomo-clinice care pot duce la apariția unei sechele posttraumatice în cazultraumatismelor articulare închise sînt:
– fracturile cu interesare articulară
– entorsele
– luxatiile
– traumatismele fibrocartilajului articular

Desi aceste traumatisme exclud apariția infecției articulare, se evidențiază prin potențialul mare inflamator pe care îl posedă și la care se mai adaugă riscul permanent de aparatie a unei complicatii redutabile, algoneurodistrofia.

a) Fracturile cu interesare articulară, datorită compromiterii cartilajului, detașării de fragmente intraarticular, imobilizării prelungite sau intervenției operatorii, pun probleme deosebite pentru recuperare îndeosebi prin redoarea importantă pe care o determina.
b) Entorsele, care sînt cele mai frecvente traumatisme articulare, pot duce la sechele uneori severe si cu important potențial invalidant:
– laxitate articulară
– atrofie musculară
– hidartroze rebele
– algoneurodistrofie
c) Luxatiile, deși de zece ori mai puțîn frecvente decît fracturile, pot avea consecințe deosebite datorita degradarilor tisulare frecvente și multiple:
– ruperi de capsulă și ligamente
– smulgeri de tendon
– fisuri sau striviri trabeculare
– rupturi de nerv
d) Traumatismul fibrocartilajului articular este reprezentat de leziunea meniscala a genunchiului. Tratamentul conservator nu da rezultate, intervenția operatorie impunîndu-se aproape totdeauna. Pacienții acuză blocajul intermitent al genunchiului în flexie, hidartroza, dureri spontane si la o serie de manevre specifice (McMurray).

Sechele articulare dupa traumatisme la distanta

În urmă unor traumatisme însotite de leziuni severe este necesară o perioada lungă de imobilizare a segmentului respectiv. Vindecarea acestor leziuni nu va fi însotita însa și de recîstigarea capacitatiide muncă a pacientului deoarece imobilizarea prelungită articulară duce la instalarea unor sechele variate și uneori destul de grave:
– redoare articulară
– hipotrofie musculară
– retractura musculară
– osteoporoză de imobilizare
– scăderea capacității cardio-pulmonare

Obiectivele recuperarii

Deși depind în mare măsură de aspectele particulare clinico-funcționale ale fiecărei articulații înparte, obiectivele recuperării în sechelele posttraumatice articulare ar pute fi sintetizate astfel:
1. combaterea durerii
2. combaterea inflamatiei
3. refacerea mobilitatii
4. refacerea stabilitatii
5. refacerea abilităților

Combaterea durerii

Durerea articulară se constituie într-un serios obstacol în desfășurarea programului de recuperare pentru că amplifică impotența funcțională a segmentului, deprimă pacientul și împiedica în mare masura efectuarea execitiilor de kinetoterapie. Dintre cele mai utilizate mijloace de tratament cu efect antialgic articular enumerăm:
a) curenții diadinamici, în aplicăție transversală, cuprinzînd articulația între cei doi poli. Formula cea mai des folosită este DF 2 min + 2 min urmat de PL 2 min + 2 min. Cînd durerea este cantonată pe puncte circumscrise se va face o aplicație fără schimbare de polaritate, cu polul negativ pe zona dureroasă.
b) curenții Träbert, tot cu polul negativ pe zona dureroasă, 10 minute, de 1-2 ori pe zi.
c) curent galvanic simplu sau sub formă ionogalvanizarii cu novocaina, cu efect antialgic la polul pozitiv. Aplicațiile se fac zilnic, 10-15-20 de minute.
d) curenții interferentiali, se pot aplică prin așezarea celor patru electrozi în jurul articulatiei. Ca exemplu de prescripție cu efect antialgic menționăm Manual 100 Hz 5 min urmat de Spectru 0-100 Hz 10 min.
e) căldura locală contribuie la sedarea durerii prin scăderea excitabilitatii receptorilor cutanați, creșterea cronaxiei nervilor și relaxarea musculară. Se poate aplică sub formă de împachetari cu parafină, unde scurte, radiații infraroșii, etc.
f) masajul, îndeosebi netezirea, poate avea adesea efecte antialgice, mai ales în combinație cu aplicatia de căldură, în vederea pregătirii pentru programul de kinetoterapie.

programează-te acum!