Auzim din ce în ce mai mult vorbindu-se despre o postură corectă și despre cum aceasta este esențială pentru o sănătate bună. Postura înseamnă atitudine, este ceea ce ne definește ca oameni, modul natural prin care natura a decis să alinieze elementele corpului, ajutându-se de tensiunea/tonusul musculaturii împotriva gravitației.

O poziție corectă ne ajută la menținerea aliniamentului articulațiilor, astfel încât scade uzura anormală a acestora, reduce presiunea asupra ligamentelor care țin articulațiile vertebrale împreună, permite musculaturii să lucreze mai eficient și organismului să folosească mai puțină energie, împiedicând oboseală musculară, ajută la prevenirea intinderilor musculare, a tulburărilor datorate utilizării în exces.

Pentru a menține o postura adecvată, este nevoie de o flexibilitate și o forță musculară corespunzătoare a mușchilor posturali, echilibrați pe ambele părți ale coloanei vertebrale, o mișcare normală a articulațiilor coloanei vertebrale și a centurilor scapulară (umeri) și pelvină (șolduri).

Postura corectă nu trebuie să accentueze cele 4 curburi fiziologice, pe care le dobandim în timpul vieții: lordoza cervicală, care apare în luna a 2-a de viață şi este rezultatul ridicării capului de către sugar; lordoza lombară, care apare în jurul vârstei de 9-12 luni şi se datorează staţiunii verticale şi locomoţiei; și cele două cifoze, al căror rol este de a restabili echilibrul corporal.

La persoanele în vârstă, coloana vertebrală se scurtează din cauza accentuării curburilor și micşorării înălțimii discurilor intervertebrale; la femei, cifoză toracală şi lordoză lombară sunt mai pronunţate decât la bărbati, fiind o adaptare a coloanei pentru perioada sarcinii.

Postura naturală a corpului poate fi afectată de activitățile zilnice de acasă sau de la locul de muncă, de statul pe scaun la birou sau în mașină, stress, obezitate, sarcina, mușchii posturali slabi sau anormal de tensionați, încălțăminte neadecvată, accidentări sau susținere slabă în timpul somnului. Flexibilitatea scăzută, mediul de lucru inadecvat, o poziție de lucru incorectă și obiceiurile nesănătoase de a stă în picioare și în șezut contribuie astfel la poziționarea necorespunzătoare a corpului. Cunoașterea poziției corecte în diferite situații și conștientizarea acesteia reprezintă primul pas în a trata deficitele posturale; ne putem autoevalua postura sau putem apela la un medic/kinetoterapeut.

Autor:
Dr. Istov Ecaterina