Încălțămintea avea la început rol de a proteja piciorul de mediul înconjurător. În zilele noastre, copiii poartă încălțăminte din primii ani și, de cele mai multe ori, piciorul întâlnește doar un plan neted pe care să calce. De obicei pantofii au o talpă rigidă cu degetele picioarelor ținute strâns, ce nu permit mișcări.

În acest fel musculatura piciorului este prea puțin solicitată și nu mai are tonusul necesar pentru menținerea bolților piciorului.

Recomandări pentru prevenția unor diformități și pentru a crește un picior sănătos: copilul are nevoie de multă mișcare în aer liber; mersul desculț pe nisip, iarbă, teren accidentat; cură heliomarină anuală.

Pentru a nu constitui o piedică în dezvoltarea armonioasă a piciorului, se recomandă ca încălțămintea să aibă talpa elastică și flexibilă, sandale care lasă degetele libere în timpul verii, iar în casă copilul să stea fără încălțăminte.

Autor:
Medic primar Magda Aprica